Trebuia. Trebuie.

              Nu stiu , dar cateodata mi-as dori sa nu mai fie loc de regrete in mine. Mi-as dori sa fie plin golul imens, sa nu mai fie loc pentru alte sentimente, sau pentru alte resentimente, si sa stea acolo asa pentru toata viata. Trebuia sa fie asa. Daca era asa nu imi mai patam niciodata personalitatea cu sentimente depuse in diferite situatii, persoane, timp. Trebuia sa se poata asa, si era atat de usor de a merge mai departe. Trebuia sa fiu toata viata cu fiinta pe care am iubit-o cel mai mult, trebuia sa nu gresim nici unul dintre noi, trebuia sa imi fiu in primul rand mie aproape, sa imi fiu mie cel mai bun prieten, apoi imi era mai usor sa ii inteleg felul de a iubi si sa ii ofeream o prietenie plina de incredere. Trebuia sa avem aceeasi prieteni toata viata. Prieten. Nici nu ii mai stiu adevaratul sens al acestui cuvant. Nici nu cred ca are vreunul. Din interior trebuie sa porneasca si asa se desavarseste prietenia. Trebuia sa radem mai mult, sa simtim viata mai usor. Trebuia sa ma maturizez si sa fac si lucruri mature. Trebuia sa fie altfel. Dar altfel poate insemna si asa cum e acum, nu e totul precum crezi ca ar putea fi. Daca altfel inseamna regret, suferinta, ura, atunci nu imi place acest altfel. Si o sa schimb acest altfel. Trebuia sa se intample cum era frumos, dar nu e nimic, voi crea eu frumosul meu, pentru ca trebuie sa schimb acest altfel, chiar daca nu mai sunt aceleasi persoane care sa ma insoteasca pe drumul vietii. Am prins un tren mai multi dar cateodata cineva, unul din noi, coboara, si nu din ura, mai degraba din dragoste si teama de esec. Altii coboara fara sa isi doreasca acest lucru, si merg mai departe singuri in calatoria lor. Acest altfel care s-a creat trebuie schimbat, pentru ca uneori, atat de frumoase au fost unele lucruri si amintirile au fost atat de multe incat nu e loc pentru ura, nu e loc pentru regrete, nu trebuie sa fie loc pentru regrete. Trebuia sa fiu mai bun. Asta nu inseamna ca am fost rau. Dar oricand e loc de a fi mai bun. Trebuie sa fim echilibrati, sa fim calculati, sa fim strabatuti in interiorul nostru de multa bunantate, nu de egoism si de naivitate, nu de cuvinte pline de ura, pline de mizerie. Trebuia sa fim altfel. Poti crede, e atat de usor sa crezi, dar ce crezi tu? Ce crezi tu ca eu cred? Nu trebuia sa ne incredem mai mult? Nu trebuie sa avem mai multa incredere? Si e foarte important ca uneori sa credeam si in altii, si in cuvintele lor, nu sa ne urmarim doar interesele personale. Trebuie sa stim sa ne iubim, sa iubim, intr-o lume in care societatea te influenteaza clar si categoric sa nu mai pui sentimente, sa iei lucrurile ca atare, sa nu mai ai incredere, sa iti aperi doar spatele tau, nu te mai lasa sa iubesti cum ai vrea tu, te aduce poate si sa nu iti doresti sa faci asta, te pierde, te invarte, te ameteste, te controleaza, te omoara, omoara omul bun si il pune pe cel rau la treaba. Nu trebuie sa fie asa. Dar asa e. Si nu putem face nimic? In mare parte nu, dar putem incerca, putem incerca sa avem mai multa incredere in cei apropiati si sa punem sentimente. Suferinta e dependenta de sentimente, sentimentele sunt dependente de suferinta, si noi nu putem fi independenti de nici una dintre stari. Trebuia sa fie altfel. Altfel este acum. Trebuie sa schimbam altfelul. Trebuie sa ne retragem pana cand dragostea nu se lasa calcata in picioare. Trebuie sa nu mai facem compromisuri enorme. Uneori TREBUIE sa stim cand sa ne dam batuti, nu putem invinge intotdeauna. Trebuia sa fiu asa...trebuia...trebuia...


JOHN LENNON - Imagine

Asculta mai multe audio diverse

Durerile nasterii

   
          Vine Craciunul. Da. Totul in jur miroase a iubire, a iubire fortata pentru ca sunt sarbatori si TREBUIE sa ne fim aproape si sa ne iubim. O, da! Deja imi dau seama cum se vor bloca din nou retelele din cauza "fericitilor" care trimit mii de mesaje pentru a arata destinatarilor ca e Craciunul si ei stiu asta. Cum nu vei mai putea in acel moment sa ii dai un telefon unui apropiat sa ii spui ceva frumos, pentru ca atunci doresti tu, nu dupa 2 ore de asteptat ca fraierii sa se potoleasca din a consuma extraoptiunile pline de mesaje gratuite. Deja vad retelele de socializare pline de dedicatii de Craciun, pline de pupincurismul maxim obisnuit.
           Vine craciunul, obligatoriu toata lumea trebuie sa fie mai buna, mai apropiata, mai plina de iubire, de parca in restul vietii si timpului nu ar trebui sa fie asa. Vine Craciunul, lumea trebuie sa fie pregatita sa fie falsa, sa fie alcoolizata, daca se poate si cu ceva etnobotanice in bot, uitand ca aproape nimic din ce este acum nu mai are legatura  cu ceea ce trebuie sa insemne Craciunul cu adevarat. Oare ce mai inseamna o cina romantica in seara de ajun? Oare ce mai inseamna ca iubirea si demonstrarea ei sa fie cel mai important si frumos cadou? Cati mai stim asta? Pun pariu ca e mult mai interesant pentru multi sa sara pe o boxa intr-un club si sa ii spuna printesei ca o iubi mult si apoi un sexut mic si uite momentele romantice de sarbatorile anului 2010. Dar trebuie sa mergem cu turma, sa nu ne pierdem cumva ca ne pierdem randul la falsitate si riscam sa devenim oameni buni. Asadar, sa inceapa show-ul, sunteti pregatiti?
             Fetelor, pregatiti-va push-up-urile, baieti selectati-va glumitele si citatele de impresionat la maxim, si sa inceapa petrecerea ca doar s-a nascut Mantuitorul, nu? Ma bucur enorm ca traiesc aceste vremuri, altfel sila si aroganta mea nu ar fi putut atinge niciodata cotele maxime.
              Asadar, voua celor cu sufletul bun si indepartat de mizeria asta de societate, va doresc un Craciun plin de implinirea dorintelor si ca gandul sa va fie plin de pozitivitate continua. Craciun fericit!

Superficialitate

    Daca veti inalni vreodata, intr-o seara de toamna tarzie, un suflet pierdut pe drumul vietii, lasati-l acolo sa se regaseasca singur. Poate parea ratacit dar e foarte probabil sa aiba intentia de a va rataci pe dumneavoastra. Intre ploi, ceva fulgi de nea si un frig naprasnic voi veti incerca sa ii oferiti ceea ce nu i-a fost oferit niciodata si el va continua acolo in interiorul lui sa fie tot ratacit si sa rada de voi.
    Veti ramane atunci surprinsi si va veti intreba ce ati facut si nu veti primi nici un raspuns. Asadar, cred ca sufletele pierdute in toamna nu merita sa fie imbunate sau salvate ci trebuie lasate asa si se vor regasi singure.
    Aveti grija cui vreti sa ii aduceti fericirea pentru ca riscati sa pierdeti o gramada de energie pozitiva si totodata esecul va va face sa va inraiti. Nu irositi talentul vostru pe oameni ce nu merita decat sa fie rataciti...   

Robbie Williams - Sexed Up

Asculta mai multe audio diverse

Incotro...?

     Nimeni nu e infinit. Toti ne socotim, ne adunam, ne impartim, ne scadem, apoi ajungem sa ne imprastiem; ne scoatem din paranteze, ne introducem in situatii in care nu avem sanse de convietuire cu altii, ne maltratam, ne ciocnim, interactionam in situatii in care ar trebui sa fim doar pasnici, avem pretentii, ne judecam, judecam si castigam ori pierdem, ne bucuram de lipsa sau "nefericirea" altuia, ne intristam de situatiile negative pe care le avem; ne uitam asa de multe ori, asa rai, asa nepasatori, asa mitocani, asa duri dar duri cu persoana noastra, persoana pe care ar trebui sa o iubim cel mai mult; dar nu e nimic, uitam si asta, si mergem mai departe, nepasandu-ne ca de fapt noi stam pe loc, ba chiar mergem inapoi uneori, si nu inapoi in timp, ci in negativele situatii pe care le-am condus de atatea ori!
     Lucrurile acestea nu tin de scoala, nu tin de profesori sau de educatia oferita de ei, nu tin nici macare de asa zisii "7 ani de acasa". Tin de noi, de trista nepasare de a ne purta grija. Si ne intrebam, si de cele mai multe ori tot noi ne dam si raspunsul pentru ca suntem prea lasi sa acceptam sfaturi si ii consideram pe ceilalti prea prosti pentru a ne da ei un raspuns. Greseala cea mai mare: prezenta superioritatii si frica enorma de inferioritate, teama de desconsiderare, greseala ignorata, calcata in piciorele sortii.
     Ne acceptam soarta, condusa de altii, ca si cand asa ar trebui sa se intample, pentru ca asa a facut toata lumea, refuzam sa privim inapoi, in istorie, fie ea a noastra sau a altor civilizatii, uitand ca pe acestea s-a cladit baza dezvoltarii umane, intelectuale, materiale, sociale, a omului, individual sau nu. Preferam sa ne incredem in diferite teorii manipulatoare, lipsite o mare parte din ele de orice urma de culturalizare, excludem adevarul sclaviei cotidiene in care respiram de fapt, alungam oamenii cu proiecte indraznete, nu mai avem timp de vise, nu mai avem timp sa radem, sa glumim, avem nevoie de viteza, nu avem nevoie de iubire, nu mai avem voie sa visam, nu, nu avem voie sa avem timp pentru asta, suntem prea ocupati sa obtinem diplome, sa facem bani, o da, cat mai multi bani, nu mai plangem pentru durerea unui apropiat, nu mai facem nimic...suntem pe moarte asa, intr-o vreme in care nu mai e loc de ratiune, ci doar de complacere.
     Si acum te intreb pe tine prietene drag: cine esti tu? cine sunt eu? ai loc in mine, sau am eu locul meu in tine?
     Hai sa renuntam la haina asta intepatoare si grea a timpului, hai sa imbracam bunatatea, impartasirea lucrurilor cu sau fara valoare, hai sa ne parfumam sufletele cu adierea unei brize marine, hai sa ne machiem chipurile cu cele mai vii culori atunci cand lacrimile se stapanesc cu greu sa ne sara din ochi!

                   P.S.: Erau acum circa 7 ani si jumate, duminici in care canta fanfara pe aleea de la poalele tampei! Imi e dor de acele duminici, erau lipsite de mahmureala celor de acum, si mai pline de pofta de viata si sete de iubire.